Despre
Amato Lusitano – Associação de Desenvolvimento (ALAD) este o entitate portugheză non-profit fondată în 1998, a cărei misiune este promovarea egalității de șanse și a nediscriminării grupurilor cu riscuri și vulnerabilități crescute, prin acțiuni ce vizează incluziunea socială a acestora, și anume dezvoltarea competențelor, dezvoltare personală, familială, socială și profesională, formare, consolidarea capacităților, întărirea autonomiei prin reziliență și competențe ca angajament strategic pentru acțiune.
ALAD elaborează propuneri de intervenție socială în cadrul unor rețele, unde rezultatele de-a lungul anilor au arătat un răspuns semnificativ la obiectivele vizate. Între diferitele Cadre comunitare, și fiind supuse unor note de evaluare internă și externă, rezultatele au fost pozitive în ceea ce privește standardele naționale de eficiență. De exemplu, de peste 12 ani, se evidențiază mai multe răspunsuri sociale: inserția profesională; sprijin pentru imigranti; sprijin pentru victimele violenței domestice și Universidade Sénior Albicastrense (USALBI), Universitatea pentru Seniori din Castelo Branco.
În acțiunile sale zilnice, ALAD urmărește să promoveze valorile economiei sociale, prin dezvoltarea unor inițiative pentru egalitatea de șanse, antreprenoriat și inovare socială, îmbătrânire activă și sustenabilă, învățare pe tot parcursul vieții.