Sursa imaginii: https://www.quora.com/Why-is-this-image-used-as-a-logo-of-KFC
Când Sanders avea șase ani, tatăl său a murit, lăsându-l pe Sanders să gătească și să aibă grijă de frații săi. În clasa a șaptea, Sanders a renunțat la școală și a plecat de acasă pentru a lucra ca ajutor de fermier. La doar 16 ani, și-a falsificat vârsta, pentru a se înrola în armata Statelor Unite. După ce a fost lăsat la vatră în mod onorabil un an mai târziu, a fost angajat la calea ferată, ca muncitor. Dar, după o vreme, a fost concediat pentru că s-a bătut cu un coleg de muncă. În timp ce lucra la calea ferată, a studiat dreptul, dar și-a ruinat cariera juridică, implicându-se într-o altă bătaie. Sanders a fost forțat să se mute înapoi acasă cu mama sa și să obțină un loc de muncă, ca agent vânzător de asigurări de viață. Și de aici a fost concediat pentru insubordonare.
În 1920, a fondat o companie de feriboturi. Mai târziu, a încercat să-și vândă afacerea cu feriboturi pentru a crea o firmă producătoare de lămpi, doar pentru a afla că o altă companie vindea deja o versiune mai bună a lămpii sale. Abia la 40 de ani a început să vândă preparate din pui într-o benzinărie. Pe când începuse să-și facă reclamă pentru mâncarea sa, o ceartă cu un concurent a dus la un schimb de focuri mortal. Patru ani mai târziu, a cumpărat un motel, care a ars din temelii împreună cu restaurantul său. Sanders l-a reconstruit și a condus noul motel până când al Doilea Război Mondial l-a forțat să-l închidă.
După război, a încercat să-și francizeze restaurantul. Rețeta lui a fost respinsă de 1.009 de ori, înainte ca cineva să o accepte. „Rețeta secretă” a lui Sanders a fost numită „Kentucky Fried Chicken” și a devenit rapid un succes.
Cu toate acestea, restaurantul său în plină expansiune a fost paralizat, când s-a deschis o autostradă în apropiere, așa că Sanders l-a vândut și și-a urmărit visul de a răspândi francizele KFC și de a angaja lucrători KFC în toată țara. După ani de eșecuri și întâmplări nefericite, Sanders a dat în sfârșit marea lovitură. KFC s-a extins la nivel internațional și el și-a vândut compania pentru 2 milioane de dolari (echivalentul a 15,3 milioane de dolari astăzi).
Chiar și în zilele noastre, figura lui Sanders rămâne elementul central în branding-ul KFC, fața sa apărând încă pe logo-ul lor. Barba lui, costumul alb și cravata sa subțire în stil „western cowboy” continuă să fie simbolul pentru deliciosul pui prăjit de țară, în întreaga lume.
PASUL 1
PASUL 2
PASUL 3
PASUL 4
PASUL 1
PASUL 2
PASUL 3